inapoi la esoterismul integrat holistic

 

 

                       

 

Crestinismul esoteric

Daca se acorda cel mai mare respect curentului de lumina si cunoastere ce deriva din Kabbala,din elenism prin intermediul lui Orfeu, Pitagora si Platon, din Taoism,din Yoga si din Sufism, nu trebuie comisa greseala de a nu acoda o importanta egala marelui curent de iluminism religios bazat pe pura cultura a facultatilor divine din om, dincolo de orice stiinta si deasupra oricarei invataturi deductive. Patriarhii, profetii in Israel, Christos, apostolii,anumiti doctori gnostici, sfintii crestinismului si teozofii crestini luminati reprezinta acest minunat curent caruia ii datoram cheia comorii ceresti.

Istoria moderna,sub influenta ideilor materialiste, a vrut sa reduca la stramtul sau orizont misterioasele realizari ale planului divin. Este evident ca o aceeasi cauza produce intotdeauna aceleasi  efecte. Daca ,dupa opinia istoricilor, crestinismul nu a fost decat opera unui om prea putin luminat, secondat de un organizator de valoarea Sfantului Pavel, din ce motive Iisus a dat nastere unor efecte diferite de cele determinate de iluminatii sai predecesori?

Istoricii apreciaza unanim ca profetul evreu Hillel, cu cativa ani inainte de Iisus din Nazareth a intreprins un efort asemanator. Mai mult s-a adeverit ca Hillel dispunea de mijloace de reusita mult mai importante decat cele ale lui Iisus. Daca mijloacele umane erau de ajuns de unde provine esecul lui Hillel? S-a spus adesea  ca Iisus a fost un imitator al lui Hillel, dar aceasta obisnuinta de a nu cauta latura secreta a istoriei a facilitat comiterea unor greseli grosolane.

Crearea Crestinismului

Omul poseda in el insusi principiul propriei sale inaltari. Daca printr-un mijloc oarecare el ar reusi sa-si uneasca spiritul nemuritor prezent in timpul vietii in corp fizic cu Virtutea Cereasca, devenind  un participant al primului Mister, un sfant, cum va zice crestinismul, un chrestos un christos, cum vor spune scolile de initiere de grad elementar, el nu se va mai naste ,el va participa la Nirvana , cum vor spune orientalii si scolile brahmanice. Ori, aici se ascunde o cursa pe care trebuie sa o semnalam.

Orice evolutie presupune una sau doua involutii ,orice om care devine asemenea lui Dumnezeu are nevoie de un Dumnezeu care se face om. In ciuda evidentei curentului de sacrificiu si de iubire care precede calea spra a initierii si a evolutiei sufletului omenesc, initiatii Orientului si-au convins adeptii sa creada ca „starea de Christ” este un plan de existenta psihica pe care orice om o poate atinge, si ca nu ar fi necesar efortul constant al  Principiului Ceresc Christ, singurul capabil, prin involutia sa sa duca la el sufletele evoluate.

Dupa cum cometa, adevarata „globula sanguina” a Universului, vine la anumite perioade sa redea viata centrilor superiori ai familiilor solare, tot asa, in afara de curentul constant de involutie divina si de evolutie a sufletelor umane, este necesara ,la anumite epoci, o mare coborare Divina, urmata de o mare urcare de suflete, pentru a-I da lui Dumnezeu ocazia sa-si manifeste Dragostea Absoluta devansand in felul acesta vremea Reintegrarii intregii omeniri.

A nu crede in existenta ca individualitate cereasca  a Fecioarei Luminii, a lui Christos si a altor Principii, inseamna a ramane in planul mental care conduce la pantheismul materialist; inseamna a inchide ochii in mod voit la existenta planului ceresc pe care virtutile inimii, iubirii si ale rugaciunii il ating mult mai repede decat fortele mentale si rationamentul.

In unirea iubirii ceresti, manifestata prin Har si Mantuire cu iubirea omeneasca pentru Dumnezeu, manifestata prin Rugaciune si Sacrificiu, se afla tot secretul puterii oamenilor iluminati de Christos, care sunt chemati sa stapanesca intregul Pamant, in ziua in care vor inlocui legea violentei cu legea tolerantei si a Iubirii.

Cand ne aflam in faza evolutiei intelectuale in care materialismul pare a detine adevarul integral, vorbim mult despre Christos; in acel moment suntem foarte orgoliosi si cunoastem cu mult mai putin decat credem ca stim.

Apoi un colt al stiintei vii, scotocim prin mii de carti, acumulam munti de cunostinte despre toate traditiile religioase, literare sau stiintifice. Din reunirea celor mai diverse scrieri ne formam idei pe care le credem originale. Adunam pulberea mormintelor pentru a ne ridica prima noastra constructie copilareasca. Ne hranim cu ideile altora si nu traim inca prin noi insine.

In acel moment al evolutiei a scrie o lucrare despre Christos pare deja o intreprindere presarata cu mii de dificultati, caci nu dorim sa refacem ceea ce a fost facut de sute de ori.

Apoi evolutia isi urmeaza cursul, luam cunostinta de viata pe diferite planuri, si acesta cunoastere nu este doar intelectuala ci si experimentala; iesim din metafizica si din sterilele ei clasificari, parasim pulberea mormintelor penrtru a respira Principiul insusi care alta data insufletea osemintele si, in acelasi timp, luam cunostinta de un factor pana atunci necunoscut: responsabilitatea efectiva a celui ce crede ca este un maestru si care, crezandu-se astfel, devine responsabil de evolutia spiritelor celor pe care ii alege ca discipoli.

Atunci, in fata principiilor vietii pe care le percepem direct, in fata responsabilitatilor efective pe care le creeaza cea mai mica putere, nu aspiram decat la un singur lucru : sa devenim un om umil, sa coboram din inaltimi si sa respectam cu iubire ceea ce trebuie respectat.

Iisus spune in rugaciunea catre Tatal: Sfinteasca-se Numele Tau. Nu s-a spus ca acest nume incomunicabil nu trebuie sa fie profanat? Ca doar in centre purificate, in sanctuare, poate fi el revelat?

Iata de ce problema lui Christos este cu atat mai dificil de tratat. Totusi noi nu ne propunem sa ne pierdem in discutii sterile ,ci sa actionam in sensul experimentarii starii de Constiinta Cristice, stare care este infinit mai importanta decat mii de volume scrise in stilul intelectual sec. Sa  nu uitam de poezia „Eu nu strivesc Corola de Minuni a Lumii” a lui Blaga si nici ca „litera ucide iar spiritul da viata”

 

 

ISIHASMUL

Vom face acum o prezentare a paralelei facuta de Mircea Eliade intre tehnicile orientale si tehnicile crestinismului esoteric.

Pentru a intelege aceasta paralela este recomandat sa cititi  prezentarea de ansamblu facuta disciplinei  Yoga.

„Unele preliminarii ascetice si metode de rugaciune utilizate de calugarii isihasti prezinta puncte de asemanare cu tehnicile yoghine, indeosebi cu pranayama. Iata cum rezuma R.P. Irenee Hausherr esentialul metodei isihaste de rugaciune: < Ea comporta un dublu exercitiu, omfaloscopia si repetarea indefinita a rugaciunii catre Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!. Asezandu-te  in intuneric, coborand capul, fixandu-ti privirile asupra mijlocului abdomenului, altfel spus asupra ombilicului, cautand sa descoperi acolo lacasul inimii, repetand fara ragaz acest exercitiu si insotindu-l intotdeauna cu aceeasi invocatie dupa ritmul respiratiei, incetit la minimum, si perseverand zi si noapte in aceasta rugaciune mentala, vei sfarsi prin a gasi ceea ce cautai, lacasul inimii, si o data cu el tot soiul de minunatii si de cunostinte> (Irenee Hausherr,S.J.,La Methode d’oraison hesychaste,Orientalia Christiana, vol. IX, 2,Roma, 1927, p. 102).

Iata un fragment din Nichifor din Singuratate (a doua jumatate a secolului al XIII-lea) : ”Tu deci sezand si adunandu-ti mintea, impinge-o si sileste-o pe calea narilor, pe care iti intra aerul in inima, sa coboare impreuna cu aerul inspirat in inima. Si intrand acolo nu-ti vor mai fi fara veselie si fara bucurie cele de dupa aceea. Si precum un barbat oarecare fiind calatorit de la casa sa, cand se intoarce nu mai stie ce sa faca de bucurie ca s-a invrednicit sa se intalnesca cu copiii si cu nevasta, asa si mintea cand se intalneste cu sufletul se umple de o bucurie si veselie de negrait. Drept aceea, frate, obisnuieste-ti mintea sa nu iasa degraba de acolo. Caci la inceput e nepasatoare poate din pricina inchiderii inauntru si a stramtorarii. Dar dupa ce se obisnuieste nu-i mai plac ratacirile pe afara. Caci <Imparatia Cerurilor este inlauntrul nostru>. Pe aceasta privind-o acolo si cerand-o prin rugaciune curata, toate cele din afara le socoteste urate si neplacute” (trad. rom. Pr. Dumitru Staniloaie, Filocalia, vol VII pp.29-31).

In secolul al XVIII-lea, doctrinele si tehnicile isihaste le mai erau familiare calugarilor de la muntele Athos. Iata cateva fragmente din Encheiridion-ul lui Nicodim Hagioritul : „ De ce trebuie sa-ti tii respiratia in rugaciune. Deoarece spiritul tau ori fapta spiritului tau s-au obisnuit inca din tinerete sa se raspandeasca si sa se risipeasca asupra lucrurilor sensibile ale lumii exterioare, din care cauza, atunci cand rostesti aceasta rugaciune, sa nu respiri in mod continuu, asa cum este obiceiul de la natura, ci sa-ti retii un pic respiratia atata cat glasul launtric sa fi rostit o data rugaciunea, si atunci sa respiri, asa cum au povatuit-o Sfintii Parinti. Fiindca prin aceasta retinere momentana a respiratiei, inima se afla stingherita si stransa si, in consecinta, indura o suferinta, neprimind aerul trebuitor naturii sale ; iar spiritul, la randul sau, se aduna mai usor si se intoarce catre inima [...]. Fiindca prin aceasta retinere momentana a respiratiei inima aspra si ingrosata se subtiaza, si umiditatea inimii, fiind in mod convenabil comprimata si incalzita, devine in consecinta, tandra, sensibila, umila, si mai dispusa la cainta si la a varsa lacrimi cu usurinta [...]. Fiindca prin aceasta scurta retinere inima resimte stinghereala si suferinta, iar prin stinghereala si durere vomita carligul otravit al placerii si al pacatului pe care l-a inghitit mai inainte...” (I Hausherr)

In sfarsit, trebuie citat tratatul fundamental Metoda sfintei rugaciuni si atentii, mult timp atribuit lui Simeon Noul Teolog. „ Opusculul ar putea fi foarte bine contemporan cu cel al lui Nichifor, daca nu cumva ii apartine lui Nichifor insusi, asa cum presupune, nu fara temei, I Hausherr” (Jean Gouillard, Petite Philocalie de la priere du coeur 1953, p.206). Reproducem dupa traducerea franceza a lui Jean Gouillard : „ Atunci aseaza-te intr-o chilie linistita, deoparte intr-un colt, si straduieste-te sa faci ceea ce-ti spun: inchide usa, inalta-ti spiritul deasupra oricarui obiect zadarnic sau trecator. Pe urma, apasandu-ti barba in piept, indreapta-ti ochiul trupului in acelasi timp cu intregul tau spirit asupra centrului abdomenului, adica asupra ombilicului; comprima aspirarea aerului care trece prin nas, astfel incat sa nu respiri cu usurinta, si scruteaza cu mintea inauntrul maruntaielor tale in cautarea locului inimii, pe care tuturor puterilor sufletului le place sa-l frecventeze. La inceput nu vei gasi decat tenebre si o opacitate indaratnica, dar daca perseverezi, daca practici acest exercitiu zi si  noapte , vei gasi, ah, minunatie!o fericire fara de margini.”

Nu trebuie sa ne lasam inselati de aceste analogii exterioare cu pranayama . Disciplina respiratiei si pozitia corpului au drept scop, la isihasti, sa pregateasca rugaciunea mentala; in Yoga aceste exercitii urmaresc „unificarea”  constiintei si pregatirea „meditatiei”, iar rolul lui Dumnezeu (Ishvara) este destul de modest. Nu este insa mai putin adevarat ca, din punct de vedere fenomenologic, cele doua tehnici mai sus mentionate sunt destul de asemanatoare pentru ca problema unei influente a fiziologiei mistice indiene asupra isihasmului sa poata fi pusa”.

Prezentarea completa a tehnicilor crestinismului esoteric va fi realizata in cadrul sistemului-sinteza Holistic Integrated Course H.I.C.