Contents Page
Se intampla ceva straniu cu capacitatea noastra de a ne
concentra atentia. Cei mai multi dintre noi nu mai urmarim cu adevarat
programele de televiziune, ci doar ne multumim sa prindem la intamplare unul cate unul,sarind de la un
canal la altul de indata ce incepem sa ne plictisim. A prinde pentru scurt timp
si apoi a sari ,au devenit forma noastra de receptare superficiala a lumii
exterioare. Nimeni nu se mai limiteaza la a face un singur lucru.
A aparut o cultura “noua” care porneste de la premisa ca
avem cu totii puterea de concentrare a unui purice. Ne-am obisnuit sa ni se
vanda patru produse diferite in cele trei minute cat ar trebui sa dureze
publicitatea- de fapt acum publicitatea dureaza in medie 15-20
minute,intoxicandu-ne creierul cu o poluare informationala de care nu prea mai
ai cum sa scapi. Suntem atat de familiarizati cu vertiginoasa succesiune a cadrelor
in video-clipuri, incat lung metrajele anilor ’30 ni se par foarte lente si
plictisitoare. In unele din aceste “succese de moment”,produse in serie de
studiourile de inregistrare si care nu dureaza mai mult de doua minute, se
suprapun tot atatea planuri muzicale cat intr-o simfonie clasica. Politicienii
rar ni se mai adreseaza prin discursuri ci prin mesaje concentrate de 30
secunde, folosind adeseori prilejul oferit fotografierii. Stirile de pe
mapamond ne vin fragmentate in flash-uri de 90 secunde, fara nici o legatura
unele cu altele. Cea mai populara formula de televiziune, comedia de
situatie,ne serveste atatea,incat chiar in clipa in care radem nu mai stim de
ce am ras.
In toate mijloacele de comunicare am inlocuit naratiunea
cu invalmaseala,coerenta cu incoerenta, succesiunea ordonata cu un aparent
hazard, iar cea care suporta consecintele este memoria noastra. Naratiunea este
un instrument mnemotehnic; istorisirea ne ajuta sa ne amintim semnificatiile
timp indelungat. Cand dispare naratiunea incepe amnezia. Unii scriitori sunt
deja preocupati de faptul ca noile generatii, care nu suporta mai mult de trei
minute o naratiune, vor ajunge sa considere ca viata este mult prea efemera
pentru a mai citi pe Dostoievski sau pe Balzac. Se cere o atentie nu numai de
mai scurta durata ci si foarte superficiala.
Un roman bun ne face sa ne reprezentam cu ajutorul
imaginatiei ceea ce spun cuvintele; versiunea pentru televiziune a aceluiasi
roman realizeaza in locul nostru o parte din acest travaliu al imaginatiei.
Daca publicistii ar lua cunostinta de spaimele acestor scriitori, le-ar spune:
“ Apasati pe accelerator, caci altfel va pierdeti pupblicul!”
Cultura elitista si cea populara s-au privit intotdeauna
cu dispret, chiar daca in cele din urma au ajuns sa se imbogateasca reciproc.
Astazi insa ele apar de-a valma, ceea ce este elevat se amesteca cu cele de
nivel jos,ceea ce este elitist cu ceea ce este popular; dupa simfonia clasica
urmeaza concursul,apoi desenele animate,apoi emisiunea despre masini.
Principala deosebire este deosebirea intre cultura care
solicita si cea care nu solicita o mare concentrare a atentiei. Problema este a
sti daca predominanta uneia nu reduce atentia si memoria cerute de cealalta.
In cultura amneziei, mesajul nu se inregistreaza prin
varja naratiunii, ci prin repetare obsedanta,la nesfarsit. “Carligul”
cantecelor naïve,sloganurile anunturilor,lozincile partidelor reusesc
,pisandu-ne fara ragaz subconstientul nostru ultrareceptiv, sa ne bage in cap
toate formulele lor “sacre”. Cu cat lumile noastre vizuale si auditive sunt mai
contaminate, cu atat mai satisfacatoare va parea identificarea imaginilor de
marca in caruselul frenetic care ne traverseaza campul vizual.
Ceea ce apreciem la aceasta cultura a repetitiei nu este
catharsisul, ci forta insidioasa de penatratie. Emotiile pe care le trezea in
mod traditional arta sunt mult prea puternice pentru era publicitatii.
Anunturile reprezinta capodopera acestei culturi de trei minute si sunt atat de
abile, incat uneori uitam ca aceasta este singura lor calitate vrednica de
admiratie.
Cate o data,tehnica marketingului invaluie produsul in
farmecul misterios al noului, prezentand obiectele in haloul celei mai avansate
modernitati; alteori exploateaza distinctia vremurilor de altadata. Cand se
incearca sa se schimbe in felul acesta relatia dintre produse in timp ,toate
pozitiile pe care acestea le ocupa par provozorii si intamplatoare, gata sa se
deplaseze ;la cea mai mica fluctuatie a modei.
Cand stilul “modern” a invadat comertul cu amanuntul,
toate magazinele din centrul Bucurestiului au inceput sa semene intre ele. Cand
este lansata o melodie noua ea se aude la toate posturile de radio pana ce ,la
un moment dat ea devine insuportabila. Cultura internationala a design-ului
preschimba crezul modern- “ fa ceva nou”- in “fa acelasi lucru”. In cultura de
trei minute, actiunea de reducere a inovatiei la cliseu creaza iluzia ca desi
totul se schimba,lumea ramane aceeasi.
Logica provizoratului si-a facut loc in domenii pe care
le asociem in mod normal cu ideea de soliditate si permanenta. Arhitectura a
devenit un exercitiu de marketing si de publicitate, care foloseste materialele
de constructie pentru a schimba imeginea si referintele temporale ale
clientilor sai in fata publicului. Peisajul urban se transforma intr-un ecran
gigantic pe care se proiecteaza o imagine comerciala si,pe masura ce se
intensifica lupta pentru a ocupa cele mai bune pozitii posibile, panorama
urbanistica devine inevitabil un obiect neglijabil, iar stilul arhitectonic
devine inca si mai eclectic.
“Timpul inseamna bani” a devenit maxima intregii
culturi,iar astazi banii sar de la un calculator la altul cu iuteala
fulgerului. Daca in sfera politica, o saptamana inseamna o multime de
timp,pentru tranzactiile financiare ea reprezinta o eternitate. Provizoratul
valorilor economice pe pietele financiare s-a extins si in lumea banului.
Bancile care alta data trebuiau sa se prezinte ca niste temple ale onoarei, au
devenit astazi supermagazinele si pravaliile culturii instantanee a banului.
Totul se desfasoara intr-un ritm atat de rapid incat unele banci inca
nenascute, deja dau faliment.
Cine este destinatarul acestei culturi? Catre cine isi
indreapta ea mesajele? Toti stapanii culturii de trei minute-miliardarii de
carton de care tot auzim,sau nu auzim stand in umbra, si care ne uimesc prin
nonsalanta cu care se ridica deasupra legii ca sa nu mai pomenim de cea cu care
se coboara dedesuptul preceptelor morale- vor spune ca ea este a tuturor a
consumatorului. Cu toate acestea lumea afacerilor
nu are ca premiza includerea,integrarea ci excluderea. Specialistii in economie spun ca
pietele se fragmenteaza pe zi ce trece, in segmente din ce in ce mai mici si ca
arta consta in a determina respectivele segmente in asa fel incat cei neinclusi
in ele nici macar sa nu inteleaga despre ce este vorba. Piata sustine ca toti
suntem implicati in riturile consumului si totusi, esenta marketingului consta
in a ne convinge ca achizitionarea unui produs ne deschide usa unui cerc
select. Imbracamintea in care mintile malitioase vad de fapt uniforma oricarui
tanar sub 30 de ani, preocupat de moda,este vanduta tuturor acestor tineri ca
expresie a celui mai feroce individualism al lor.
Cine sunt acesti oameni, acesti suverani ai gustului? Cei
care privesc in realitatea tarii noastre stiu ca ,in prezent,scara sociala se
imparte intre cei care folosesc timpul, pentru a economisi banii si cei care
folosesc banii pentru a economisi timp. In ierarhia sociala de tip vechi,
inainte de comunism, saracul era cel care nu avea timp si bogatul cel care
cultiva inactivitatea. Logica exploatarii fortei de munca era: munca multa si
salariu mic. Saracul se scula in zorii zile si muncea pana noaptea; astazi
ordinea lucrurilor a fost oarecum inversata. Bogatul se trezeste cu noaptea in
cap, iar somerul doarme pana tarziu. In noua ordine a excluderii,platim cablul
tv doar ca sa privim inactivi ecranul
care prezinta festinul consumului altor oameni,asa zis milionari in dolari
imbogatiti peste noapte ,precum si “vedetele” a caror singura calitate este
aceea ca sunt promovati artificial de “lantul caragialesc al slabiciunilor”
care ii leaga de milionarii mentionati
anterior.
Acest nou sistem de excludere creeaza, in orasele si
cartierele noastre doua feluri de timp. Primul apartine celor bogati, gonind pe
autostrazi cu masinile lor de lux al caror cost pentru cei care muncesc cinstit
reprezinta o suma care nu va putea fi nici macar castigata, ca sa nu mai spunem
economisita, in durata a doua sau trei vieti. In acest timp,celularele, laptop-urile
radiocasetofoanele de buzunar, permit tuturor acelora care au bani sa-si
dubleze timpul si sa inlocuiasca succesiunea ordonata a treburilor cu o
simultaneitate confuza. In acest sector dublarea timpului este mai mult decat o
simpla chestiune de eficacitate,este o chestiune de onoare. Sa fii tot timpul
ocupat inseamna sa faci dovada valorii tale, intr-o cultura in care toti doresc
sa apara, in ochii celorlalti ca fiind lipsitide timp. In acest sector
capacitatea celor bogati de asi concentra atentia nu este atacata si faramitata
de tehnologie, ci de proproul crez.Ei nu sunt prizonierii masinariilor- ar fi
suficient sa le scoata din priza si sa iasa la o plimbare linistita-,ci a ceea
ce ei insisi cred ca este principala lor calitate: dorinta de a trai la
maximum, dar totusi superficial, fiecare secunda a vietii.
Celalatl timp le apartine saracilor: este timpul vascos
al celor exclusi,masurat in numarul de cesti cu cafea de proasta calitate, de
tigari otravitoare,de picaturi cazute fara incetare prin spartura din
acoperisul pe care asociatia de locatari si municipalitatea nu l-a reparat si
nici nu are de gand sa-l repare. Timpul lor este integral la dispozitia
celorlalti: fac coada la alocatii, la pensii, la asigurarile sociale,la plata
impozitului pe casa,la plata altor impozite si taxe,asteapta mijloacele de
transport in comun care nu mai vin,si care daca vin sunt supraaglomerate, care au ca scop bine determinat alaturi de
salariul de mizerie sa creeze imposibilitatea ridicarii din mocirla
existentiala in care un sistem democratic prost inteles si un sistem legislativ
care se aplica doar pentru ei I-a aruncat.
In aceste locuri unde oamenii saraci sunt nevoiti sa
astepte se afla,de obicei,cate un televizor si,in lumile fantastic de
hiperactive de pe ecran, saracii pot sa-si masoare saracia nu prin cat castiga,
ci prin momentele pe care nu le pot avea,prin timpul pe care nu-l pot
economisi. Nimeni nu li se adreseaza : cultura de trei minute este in masura sa
evocedoar povesti fantastice, in care nu este loc si pentru ei , care nu le
sunt accesibile. Cantecele vorbesc despre o lume a iubirii care, pentru ei,
inseamna stanjeneala adolescentului intr-o locuinta ieftina-despre societatea
de consum in care ei sunt nevoiti sa cotrobaie dupa o pereche de pantaloni
demodati, luati de la un second-hand. Anunturile ii invita sa-si petreaca
vacanta in strainatate, sa conduca o masina straina,sa foloseasca celularul
pentru a trimite imagini fotografiate. Reclamele pe care le vad in salile de
asteptare, care mai nou le aud chiar daca au televizorul si radioul inchis,
pentru ca trec masini dotate cu difuzoare puternice si cu panouri publicitare
sunt adresate aproape in exclusivitate celor care, ca si ei,cauta o viata
intreaga cauta cum sa foloseasca timpul pentru a economisi bani.
Cultura consumului de masa se socoteste mai presus de
orice, o democratie a gustului prezidata de consumatorul suveran. In
realitate,ea este o democratie in care pot vota doar cei ce dispun de venituri.
Cultura de masa vorbeste in limbajul includerii sociale: toata lumea este
consumatoate,toata lumea bea Coca-Cola, toata lumea poate sa-si cumpere
blue-jeans Levi’s. este o fantezie agreabila faptul ca impartasim cu totii
aceleasi visuri de consum, dar este o fantezie care reuseste doar sa ascunda realitatea
excluderii.
Saracii stau deoparte marginalizati, pierduti in umbrele
pe care le proiecteaza luminile magazinelor, in timp ce ceilalti, innebuniti de
lipsa de timp, se misca mult prea repede pentru a-I putea vedea.
In orasul acestei epoci, timpul celor inclusi si timpul
celor exclusi stau unul langa altul fara a comunoca vreodata. Zona plina de
vile,piscine,garaje de masini straine,infloritoare si febrila a bogatilor
supraocupati convietuieste cu zone de saracie, pe care nimeni nu le-a mai atins
de pe vremea abolirii inegalitatilor sociale. Bogatia nu circula de la o zona
la celelalte. Bogatul trece prin zonele de saracie cu usa masinii incuiata si
cu ferestrele inchiseermetic. In interior zbarnaie telefoanele si vestile se
succed cu toata viteza. Iar afara, pe strada, timpultrece in ritmul
imperceptibil al unei caderi lente,al peretilor scorojiti,al zidului crapat si
al prafului care se aduna. Din inaltimile blocurilor se poate vedea furnicarul
tumultuos, iar somerii contempla,” avand acum tot timpul la dispozitia lor”,o
clasa care la este straina si care isi priveste ceasul cu nervozitate, fara sa
aiba nici macar o secunda de pierdut.