 |
Web Hosting by Netfirms | Free Domain Names by Netfirms |
|
 |
asupra realitatii sociale.
Se intampla ceva straniu cu capacitatea noastra de a ne concentra
atentia. Cei mai multi dintre noi nu mai urmarim cu adevarat programele de
televiziune, ci doar ne multumim sa prindem
la intamplare unul cate unul,sarind de la un canal la altul de indata ce
incepem sa ne plictisim. A prinde pentru scurt timp si apoi a sari ,a devenit
forma noastra de receptare superficiala a lumii exterioare. Nimeni nu se mai
limiteaza la a face un singur lucru.
A aparut o cultura “noua” care porneste de la premisa ca
avem cu totii puterea de concentrare a unui purice. Ne-am obisnuit sa ni se
vanda patru produse diferite in cele trei minute cat ar trebui sa dureze
publicitatea- de fapt acum publicitatea dureaza in medie 15-20
minute,intoxicandu-ne creierul cu o poluare informationala de care nu prea mai
ai cum sa scapi. Suntem atat de familiarizati cu vertiginoasa succesiune a
cadrelor in video-clipuri, incat lung metrajele anilor ’30 ni se par foarte
lente si plictisitoare. In unele din aceste “succese de moment”,produse in
serie de studiourile de inregistrare si care nu dureaza mai mult de doua
minute, se suprapun tot atatea planuri muzicale cat intr-o simfonie clasica.
Politicienii rar ni se mai adreseaza prin discursuri ci prin mesaje concentrate
de 30 secunde, folosind adeseori prilejul oferit fotografierii. Stirile de pe mapamond
ne vin fragmentate in flash-uri de 90 secunde, fara nici o legatura unele cu
altele. Cea mai populara formula de televiziune, comedia de situatie,ne
serveste atatea,incat chiar in clipa in care radem nu mai stim de ce am ras.
In toate mijloacele de comunicare am inlocuit naratiunea cu
invalmaseala,coerenta cu incoerenta, succesiunea ordonata cu un aparent hazard,
iar cea care suporta consecintele este memoria noastra. Naratiunea este un
instrument mnemotehnic; istorisirea ne ajuta sa ne amintim semnificatiile timp
indelungat. Cand dispare naratiunea incepe amnezia. Unii scriitori sunt deja
preocupati de faptul ca noile generatii, care nu suporta mai mult de trei
minute o naratiune, vor ajunge sa considere ca viata este mult prea efemera
pentru a mai citi pe Dostoievski sau pe Balzac. Se cere o atentie nu numai de
mai scurta durata ci si foarte superficiala.
Un roman bun ne face sa ne reprezentam cu ajutorul
imaginatiei ceea ce spun cuvintele; versiunea pentru televiziune a aceluiasi
roman realizeaza in locul nostru o parte din acest travaliu al imaginatiei.
Daca publicistii ar lua cunostinta de spaimele acestor scriitori, le-ar spune:
“ Apasati pe accelerator, caci altfel va pierdeti publicul!”
Cultura elitista si cea populara s-au privit intotdeauna cu
dispret, chiar daca in cele din urma au ajuns sa se imbogateasca reciproc.
Astazi insa ele apar de-a valma, ceea ce este elevat se amesteca cu cele de
nivel jos,ceea ce este elitist cu ceea ce este popular; dupa simfonia clasica
urmeaza concursul,apoi desenele animate,apoi emisiunea despre masini.
Principala deosebire este deosebirea intre cultura care
solicita si cea care nu solicita o mare concentrare a atentiei. Problema este a
sti daca predominanta uneia nu reduce atentia si memoria cerute de cealalta.
In cultura amneziei, mesajul nu se inregistreaza prin varja
naratiunii, ci prin repetare obsedanta,la nesfarsit. “Carligul” cantecelor
naïve,sloganurile anunturilor,lozincile partidelor reusesc ,pisandu-ne
fara ragaz subconstientul nostru ultrareceptiv, sa ne bage in cap toate
formulele lor “sacre”. Cu cat lumile noastre vizuale si auditive sunt mai
contaminate, cu atat mai satisfacatoare va parea identificarea imaginilor de
marca in caruselul frenetic care ne traverseaza campul vizual.
Ceea ce apreciem la aceasta cultura a repetitiei nu este
catharsisul, ci forta insidioasa de penetratie. Emotiile pe care le trezea in
mod traditional arta sunt mult prea puternice pentru era publicitatii.
Anunturile reprezinta capodopera acestei culturi de trei minute si sunt atat de
abile, incat uneori uitam ca aceasta este singura lor calitate vrednica de
admiratie.
Cate o data,tehnica marketingului invaluie produsul in
farmecul misterios al noului, prezentand obiectele in haloul celei mai avansate
modernitati; alteori exploateaza distinctia vremurilor de altadata. Cand se
incearca sa se schimbe in felul acesta relatia dintre produse in timp ,toate
pozitiile pe care acestea le ocupa par provozorii si intamplatoare, gata sa se
deplaseze ;la cea mai mica fluctuatie a modei.
Cand stilul “modern” a invadat comertul cu amanuntul, toate
magazinele din centrul Bucurestiului au inceput sa semene intre ele. Cand este
lansata o melodie noua ea se aude la toate posturile de radio pana ce ,la un
moment dat ea devine insuportabila. Cultura internationala a design-ului
preschimba crezul modern- “ fa ceva nou”- in “fa acelasi lucru”. In cultura de
trei minute, actiunea de reducere a inovatiei la cliseu creaza iluzia ca desi
totul se schimba,lumea ramane aceeasi.
Logica provizoratului si-a facut loc in domenii pe care le
asociem in mod normal cu ideea de soliditate si permanenta. Arhitectura a
devenit un exercitiu de marketing si de publicitate, care foloseste materialele
de constructie pentru a schimba imaginea si referintele temporale ale clientilor
sai in fata publicului. Peisajul urban se transforma intr-un ecran gigantic pe
care se proiecteaza o imagine comerciala si,pe masura ce se intensifica lupta
pentru a ocupa cele mai bune pozitii posibile, panorama urbanistica devine
inevitabil un obiect neglijabil, iar stilul arhitectonic devine inca si mai
eclectic.
“Timpul inseamna bani” a devenit maxima intregii culturi,iar
astazi banii sar de la un calculator la altul cu iuteala fulgerului. Daca in
sfera politica, o saptamana inseamna o multime de timp,pentru tranzactiile
financiare ea reprezinta o eternitate. Provizoratul valorilor economice pe
pietele financiare s-a extins si in lumea banului. Bancile care alta data
trebuiau sa se prezinte ca niste temple ale onoarei, au devenit astazi supermagazinele
si pravaliile culturii instantanee a banului. Totul se desfasoara intr-un ritm
atat de rapid incat unele banci inca nenascute, deja dau faliment.
Cine este destinatarul acestei culturi? Catre cine isi
indreapta ea mesajele? Toti stapanii culturii de trei minute-miliardarii de
carton de care tot auzim,sau nu auzim stand in umbra, si care ne uimesc prin
nonsalanta cu care se ridica deasupra legii ca sa nu mai pomenim de cea cu care
se coboara dedesubtul preceptelor morale- vor spune ca ea este a tuturor, a
consumatorului. Cu toate acestea lumea afacerilor nu are ca premiza
includerea,integrarea ci excluderea. Specialistii in economie spun ca pietele
se fragmenteaza pe zi ce trece, in segmente din ce in ce mai mici si ca arta
consta in a determina respectivele segmente in asa fel incat cei neinclusi in
ele nici macar sa nu inteleaga despre ce este vorba. Piata sustine ca toti
suntem implicati in riturile consumului si totusi, esenta marketingului consta
in a ne convinge ca achizitionarea unui produs ne deschide usa unui cerc
select. Imbracamintea in care mintile malitioase vad de fapt uniforma oricarui
tanar sub 30 de ani, preocupat de moda,este vanduta tuturor acestor tineri ca
expresie a celui mai feroce individualism al lor.
Cine sunt acesti oameni, acesti suverani ai gustului? Cei
care privesc in realitatea tarii noastre stiu ca ,in prezent,scara sociala se
imparte intre cei care folosesc timpul, pentru a economisi banii si cei care
folosesc banii pentru a economisi timp. In ierarhia sociala de tip vechi,
inainte de comunism, saracul era cel care nu avea timp si bogatul cel care
cultiva inactivitatea. Logica exploatarii fortei de munca era: munca multa si
salariu mic. Saracul se scula in zorii zile si muncea pana noaptea; astazi
ordinea lucrurilor a fost oarecum inversata. Bogatul se trezeste cu noaptea in
cap, iar somerul doarme pana tarziu. In noua ordine a excluderii,platim cablul
tv doar ca sa privim inactivi ecranul
care prezinta festinul consumului altor oameni,asa zis milionari in dolari
imbogatiti peste noapte ,precum si “vedetele” a caror singura calitate este
aceea ca sunt promovati artificial de “lantul caragialesc al slabiciunilor”
care ii leaga de milionarii mentionati
anterior.
Acest nou sistem de excludere creeaza, in orasele si
cartierele noastre doua feluri de timp. Primul apartine celor bogati, gonind pe
autostrazi cu masinile lor de lux al caror cost pentru cei care muncesc cinstit
reprezinta o suma care nu va putea fi nici macar castigata, ca sa nu mai spunem
economisita, in durata a doua sau trei vieti. In acest timp,celularele,
laptop-urile radiocasetofoanele de buzunar, permit tuturor acelora care au bani
sa-si dubleze timpul si sa inlocuiasca succesiunea ordonata a treburilor cu o
simultaneitate confuza. In acest sector dublarea timpului este mai mult decat o
simpla chestiune de eficacitate,este o chestiune de onoare. Sa fii tot timpul
ocupat inseamna sa faci dovada valorii tale, intr-o cultura in care toti doresc
sa apara, in ochii celorlalti ca fiind lipsitide timp. In acest sector
capacitatea celor bogati de asi concentra atentia nu este atacata si faramitata
de tehnologie, ci de proproul crez.Ei nu sunt prizonierii masinariilor- ar fi
suficient sa le scoata din priza si sa iasa la o plimbare linistita-,ci a ceea
ce ei insisi cred ca este principala lor calitate: dorinta de a trai la
maximum, dar totusi superficial, fiecare secunda a vietii.
Celalatl timp le apartine saracilor: este timpul vascos al
celor exclusi,masurat in numarul de cesti cu cafea de proasta calitate, de
tigari otravitoare,de picaturi cazute fara incetare prin spartura din
acoperisul pe care asociatia de locatari si municipalitatea nu l-a reparat si
nici nu are de gand sa-l repare. Timpul lor este integral la dispozitia
celorlalti: fac coada la alocatii, la pensii, la asigurarile sociale,la plata
impozitului pe casa,la plata altor impozite si taxe,asteapta mijloacele de
transport in comun care nu mai vin,si care daca vin sunt supraaglomerate, care au ca scop bine determinat alaturi de
salariul de mizerie sa creeze imposibilitatea ridicarii din mocirla
existentiala in care un sistem democratic prost inteles si un sistem legislativ
care se aplica doar pentru ei I-a aruncat.
In aceste locuri unde oamenii saraci sunt nevoiti sa astepte
se afla,de obicei,cate un televizor si,in lumile fantastic de hiperactive de pe
ecran, saracii pot sa-si masoare saracia nu prin cat castiga, ci prin momentele
pe care nu le pot avea,prin timpul pe care nu-l pot economisi. Nimeni nu li se
adreseaza : cultura de trei minute este in masura sa evoce doar povesti
fantastice, in care nu este loc si pentru ei , care nu le sunt accesibile.
Cantecele vorbesc despre o lume a iubirii care, pentru ei, inseamna stanjeneala
adolescentului intr-o locuinta ieftina-despre societatea de consum in care ei sunt
nevoiti sa cotrobaie dupa o pereche de pantaloni demodati, luati de la un
second-hand. Anunturile ii invita sa-si petreaca vacanta in strainatate, sa
conduca o masina straina,sa foloseasca celularul pentru a trimite imagini
fotografiate. Reclamele pe care le vad in salile de asteptare, care mai nou le
aud chiar daca au televizorul si radioul inchis, pentru ca trec masini dotate
cu difuzoare puternice si cu panouri publicitare sunt adresate aproape in
exclusivitate celor care, ca si ei,cauta o viata intreaga cauta cum sa
foloseasca timpul pentru a economisi bani.
Cultura consumului de masa se socoteste mai presus de orice,
o democratie a gustului prezidata de consumatorul suveran. In realitate,ea este
o democratie in care pot vota doar cei ce dispun de venituri. Cultura de masa
vorbeste in limbajul includerii sociale: toata lumea este consumatoare,toata
lumea bea Coca-Cola, toata lumea poate sa-si cumpere blue-jeans Levi’s. este o
fantezie agreabila faptul ca impartasim cu totii aceleasi visuri de consum, dar
este o fantezie care reuseste doar sa ascunda realitatea excluderii.
Saracii stau deoparte marginalizati, pierduti in umbrele pe
care le proiecteaza luminile magazinelor, in timp ce ceilalti, innebuniti de
lipsa de timp, se misca mult prea repede pentru a-I putea vedea.
In orasul acestei epoci, timpul celor inclusi si timpul
celor exclusi stau unul langa altul fara a comunoca vreodata. Zona plina de
vile,piscine,garaje de masini straine,infloritoare si febrila a bogatilor
supraocupati convietuieste cu zone de saracie, pe care nimeni nu le-a mai atins
de pe vremea abolirii inegalitatilor sociale. Bogatia nu circula de la o zona
la celelalte. Bogatul trece prin zonele de saracie cu usa masinii incuiata si
cu ferestrele inchise ermetic. In interior zbarnaie telefoanele si vestile se
succed cu toata viteza. Iar afara, pe strada, timpul trece in ritmul
imperceptibil al unei caderi lente,al peretilor scorojiti,al zidului crapat si
al prafului care se aduna. Din inaltimile blocurilor se poate vedea furnicarul
tumultuos, iar somerii contempla,” avand acum tot timpul la dispozitia lor”,o
clasa care la este straina si care isi priveste ceasul cu nervozitate, fara sa
aiba nici macar o secunda de pierdut.